Gura mea ninge!

Va veni iarna, miroase a fulg, -

Ţăranii pun lemne-n şoproane,

Şi sfinţii din mistice taine se smulg

Şi încărunţesc în icoane.

Va veni iarna, la munte fac foc

Muntenii uitaţi de guverne,

Ei care nu au nici salarii, nici loc,

Ci doar existente eterne.

Va veni iarna şi apele curg

Trăgând după sine obârşii

Şi-n scurtele zile cu vânăt amurg

La geamuri de case bat urşii.

Va veni iarna curat şi rapid,

Un rug pe sub brume se stinge

Şi gura spre cer dacă vreau s-o deschid

Aş spune, dar gura mea ninge.

Va veni iarna, iubito, e frig,

Un frig ce spre cergă ne mână,

Atâta mai pot să te rog şi să strig,

Dă-mi aspra mănuşă de lână.

Va veni iarna, ba nu, a venit,

Căldura eu n-o voi gasi-o,

Ci trist am sa plec, gârbovit, ostenit,

Prin munţii ce cântă: Adio !

(Adrian Paunescu)